UK.Vesti bune pentru romani.Boris Johnson:”In 10 zile, totul revine la normal:fara izolare, carantina sau masca”

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat, luni, o serie de măsuri noi pentru o revenire la normalitate mai rapidă, menţionând că englezii vor trebui, din 19 iulie, să-şi folosească „propria judecată” pentru a atenua riscul infecţiilor cu SARS-CoV-2. Conform sursei citate, Downing Street a transmis că nu va exista nicio cerinţă de a purta masca, iar companiile care au ales să impună portul măştii ar trebui să ceară sfaturi juridice cu privire la responsabilităţile lor în temeiul Legii egalităţii.

Trebuie să fim sinceri cu noi înşine că, dacă nu ne putem redeschide societatea în următoarele săptămâni, când suntem ajutaţi de sosirea verii şi de vacanţele şcolare, trebuie să ne întrebăm, când o să ne să putem reveni la normal?”, a afirmat premierul, informează The Guardian, potrivit News.ro.

În schimb, oamenii vor fi doar sfătuiţi să ia în considerare purtarea unei măşti în spaţii aglomerate în care se amestecă cu oameni pe care nu i-ar întâlni de obicei. Schimbarea a determinat o reacţie semnificativă din partea aleşilor regionali, care au solicitat păstrarea măştii în mijloacele de transport şi magazine.  

Barurile se vor redeschide, după ce toate regulile de distanţare socială vor fi abandonate.

Se vor putea desfăşura evenimente sportive şi de divertisment cu public la capacitate completă. Oficialii de la Downing Street a anunţat că spitalizările şi decesele vor mai exista, dar la un nivel mult redus datorită vaccinării.

Singurele reglementări care vor rămâne în vigoare se referă la izolarea după testarea pozitivă pentru Covid-19, precum şi unele restricţii privind călătoriile internaţionale. Directorii de sănătate publică vor păstra, de asemenea, unele puteri de a acţiona într-o situaţie de criză.

Noile relaxări au fost anunţate în contextul în care, luni, în Anglia s-au înregistrat  27.334 de cazuri Covid-19 şi nouă decese. Nu vor mai exista recomandări specifice pentru a lucra de acasă şi vor fi ridicate restricţiile privind numărul de vizitatori la aziluri.  

Downing Street a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni vor fi anunţuri suplimentare cu privire la călătorii şi şcoală, dar se aşteaptă să se renunţe la cererea ca persoanele vaccinate să se izoleze la întoarcerea din ţările cu risc epidemiologic şi regulile privind izolarea elevilor.

Potrivit datelor oficiale guvernamentale publicate săptămâna trecută, cel puţin unul din 20 de copii a lipsit de la şcolile de stat din Anglia din cauza Covid, cu o creştere cu 66% a numărului de elevi cu infecţii confirmate.  

În acest moment, rezidenţii britanici care trec prin România sau românii care merg în Anglia trebuie să facă

  • un test PCR cu cel mult 72 de ore înainte de a ajunge în Regatul Unit,
  • să completeze, cu maxim 48 ore înainte de sosire, Formularul de localizare (#Passenger Locator Form),
  • să rezerve şi să achite costul a încă 2 teste Covid pe care trebuie să le efectueze în perioada de carantină,
  • să efectueze o perioadă de 10 zile de carantină la o adresă declarată înainte de sosire.

Guvernul britanic va incepe solicitarea unor noi taxe europenilor care intra in Regat

Această nouă regulă va face parte din cadrul unui nou sistem care ar restrânge și mai mult restricțiile impuse țărilor cu care Regatul Unit avea, până de curând, acorduri de liberă circulație.

Ministrul de Interne britanic, Priti Patel a anunțat un nou sistem de vize digitale în stil american, care spune ea, va ajuta guvernul să urmărească mai bine numărul persoanelor care intră și ies din țară. Noua Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) ar fi necesară pentru toți vizitatorii fără viză sau statut de imigrație care călătoresc în Marea Britanie – adică aproximativ 30 de milioane de persoane pe an.

Schema este creată pe modelul sistemului electronic american pentru autorizația de călătorie sau ESTA. Oficialii au confirmat că guvernul ia în considerare și perceperea unei taxe pentru cei care intră în Marea Britanie, pentru a acoperi noile costuri de la frontieră.

Ei au spus că taxarea pentru cererea autorizației nu va descuraja călătorii legitimi. SUA, de pildă, percepe călătorilor 14 dolari, în jur de 9 lire sterline. Ministerul de Interne britanic a mai menționat că UE dezvoltă propriul său sistem similar, Sistemul european de informații și autorizații de călătorie (ETIAS), care se așteaptă să se aplice și vizitatorilor din Marea Britanie atunci când se va lansa, în 2022.

ETIAS se anticipează că va avea o taxă de 7 euro sau 6 lire sterline.

Este posibil ca alte țări din afara blocului, precum Norvegia și Islanda, cu relații comerciale mai strânse cu UE să fie scutite de ETIAS.

Ministerul de Interne a anunțat că se așteaptă ca schema britanică să intre în vigoare începând cu 2025. Solicitanții vor avea voie să călătorească numai după ce li s-a aprobat ETA, ceea ce va face călătoria mai dificilă. Înaintea anunțării noului sistem, Priti Patel a declarat:

Acum când am preluat controlul și am pus capăt liberei circulații, securitatea este inima strategiei noastre de imigrareNoua noastră abordare va face mai ușoară identificarea potențialelor amenințări înainte ca acestea să ajungă la graniță”.

În schimb, organizațiile pro-europene văd sistemul anunțat de Ministerul de Interne drept o nouă dovadă că Marea Britanie se îndepărtează de deschiderea către exterior, dorită chiar și de cei care au votat pentru părăsirea Uniunii Europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *