UK.Romanii profita de cele £2000 si se intorc in Romania:”Au vrut Brexit, sa vedem ce laboureri sau carpenteri mai gasesc ei”

Romanilor li se oferă stimulente financiare pentru a părăsi Marea Britanie, cu câteva luni înainte de termenul limită până la care se poate cere obținerea statutului de rezident (settled status), scrie The Guardian. De la 1 ianuarie romanii pot aplica la programul guvernului de întoarceri voluntare, prin care pot primi sprijin financiar ca încurajare pentru a se întoarce în țările de origine. Plățile pot include zborurile și până la 2.000 de lire pentru relocare. Programul este desemnat să îi ajute pe unii dintre imigranți să plece voluntar din Regatul Unit.

Oamenii care lucrează să îi ajute pe cetățenii UE vulnerabili din Regatul Unit au spus că oferirea banilor pentru întoarcerea acasă este în contradicție cu afirmația guvernului că va face totul pentru a încuraja oamenii să se înregistreze pentru statutul de rezident. Termenul limită până la care europenii care trăiesc în Regatul Unit pot aplica pentru un statut de rezident este 30 iunie.

Benjamin Morgan, care conduce proiectul pentru drepturile persoanelor fără casă din UE la firma de avocatură non-profit Public Interest Law Centre spune că ”este clar din cazurile noastre că unii dintre cei mai vulnerabili cetățeni UE încă trebuie să își rezolve statutul. Barierele în aplicare și întârzierile în luarea deciziilor la Ministerul de Interne rămân factori semnificativi”.

”Aceste mesaje amestecate cu privire la statutul de rezident pe de o parte și întoarcerile voluntare pe de altă parte subminează grav afirmația guvernului că drepturile europenilor vulnerabili vor fi protejate după Brexit”.

„Unele persoane pot alege să nu obțină statutul în baza EUSS (EU Settlement Scheme) și ar putea să nu dorească să rămână în Marea Britanie după termenul limită. De aceea, am scris părților interesate pentru a le informa că cetățenii SEE (Spațiului Economic European) care doresc să părăsească Marea Britanie ar putea fi acum eligibili pentru sprijin pentru a-i ajuta să facă acest lucru în cadrul sistemului de întoarceri voluntare”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Vestea a venit în timp ce cercetările Consiliului mixt pentru bunăstarea imigranților (JWCI) au avertizat că mii de lucrători cheie europeni riscă să-și piardă dreptul legal de a rămâne în Marea Britanie.

Raportul, care vizează soarta lucrătorilor UE din domeniul de asistență și îngrijire după Brexit, avertizează că mii de cetățeni europeni care îndeplinesc în prezent rolurile cheie ale lucrătorilor din sectorul îngrijirii, precum și cei care lucrează în construcții, producție și agricultură, riscă să-și piardă statutul legal și să fie dați afară din Regatul Unit.

Din 295 îngrijitori chestionați de organizația de caritate, unul din șapte nu era sigur ce este EUSS, unul din trei nu auzise despre asta înainte de a intra în legătură cu JCWI și unul din trei nu știa că există un termen limită pentru programul de rezidență. Majoritatea sondajelor au fost realizate între ianuarie și martie anul trecut.

„Chiar dacă și o mică parte din rezidenții EEA + (UE, SEE și Elveția) estimați nu pot aplica la timp, zeci de mii își vor pierde statutul peste noapte”, se arată în raport. „Fără măsuri urgente, cel mai probabil sectorul îngrijitorilor să fie devastat”, adaugă acesta.

Raportul solicită înlăturarea imediată a termenului de depunere a cererii pentru SSUE, pentru ca cetățenilor europeni să li se acorde automat statutul de rezident și pentru încetarea politicilor de tipul „mediu ostil”.

Acesta afirmă că lucrătorii din industrii cu condiții precare, salarii mici și contracte nesigure, cum ar fi îngrijirea, construcțiile și agricultura, sunt în mod special expuși riscului de a fi pierduți prin fisurile acestui sistem. Cei care nu pot aplica la timp vor face obiectul unor măsuri, inclusiv reținerea și ar putea fi incriminați pentru că muncesc, stau cu chirie sau conduc o mașină.

Ministrul imigrației, Kevin Foster, a declarat că raportul JCWI a prezentat „o imagine incredibil de greșită a programul de rezidență”, întrucât se bazează pe „un mic sondaj efectuat pe mai puțin de 300 de persoane în urmă cu un an”.

“De atunci, milioane de cereri au fost primite”, a spus el, care a adăugat că ”avem până acum aproape 4,9 milioane de cereri”.

”Acum sunt mai puțin de șase luni până la termenul limită din 30 iunie 2021 și aș încuraja pe toți cei eligibili să aplice acum pentru a-și asigura drepturile în conformitate cu legislația britanică. O gamă largă de asistență este disponibilă online și prin telefon, dacă aveți nevoie de ea și finanțăm 72 de organizații din Marea Britanie pentru a ne asigura că nimeni nu rămâne în urmă. ”

UK:Britanicii plang dupa romani.Patron:”Caut sa angajez romani si nu gasesc, cu britanicii nu faci treaba, sunt neseriosi”

Patronul unei firme de taximetrie din Wolverhampton a instruit și angajat, recent, 20 de șoferi români, fiind acuzat că nu oferă slujbele britanicilor. Derek Merry, patronul unei companii care furnizează peste 8.000 de șoferi de taxi în Marea Britanie, preferă să caute șoferi în România, Grecia, Spania, Polonia sau Republica Cehă, pe care îi instruiește gratuit, pentru ca apoi să îi angajeze.

El a negat acuzațiile ce li se aduc șoferilor de taxi străini din Wolverhampton, precum că nu ar îndeplini standardul de cunoaștere a limbii engleze, necesar pentru a se înțelege cu pasagerii.

Cu ajutorul său, 20 de șoferi din România au reușit să își ia într-o lună licențele de la consiliu, după ce au trecut testele.

Merry a spus că lucrătorii britanici nu au pierdut nimic, deoarece puțini dintre ei aplică pentru un astfel de loc de muncă. „Cred că este din cauza sistemului social ridicol din această țară”, a spus el. „Acesta nu încurajează industria.”

El a mai spus despre șoferii români că vin dintr-o țară unde salariul minim este mult mai scăzut decât în Marea Britanie și că unii dintre ei sunt foarte bine educați.

Numărul românilor care au aplicat până pe 31 decembrie 2020 pentru statutul de rezident, în Regatul Unit al Marii Britanii, este unul absolut impresionant. Anunțul făcut de curând vine și în contextul Brexit, aflându-se în acest mod și cifra reală a cetățenilor plecați la muncă în Anglia.

Până la data de 1 ianuarie din acest an, numărul românilor care au aplicat la statutul de rezident în Marea Britanie se apropia de jumătate de milion de persoane. Mai exact, a fost vorba despre 498.700 de români care au aplicat pentru respectiva viză de ședere, valabilă în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Cifra oficială, făcută publică de curând, a fost înregistrată de către autoritățile britanice, prins sistemul EU Settlement Scheme (n.r.: Schemei de Stabilire). Aplicația le-a fost pusă la dispoziție tuturor cetățenilor europeni care își doresc să locuiască, în continuare, în Anglia.

Față de datele comunicate anterior de Home Office, valabile pentru finalul anului 2020, se constată o creștere a numărului de aplicații trimise în luna ianuarie a.c. de către cetățenii români (63.000)”, a transmis Ambasada României la Londra, pe contul oficial de Facebook.

1 thought on “UK.Romanii profita de cele £2000 si se intorc in Romania:”Au vrut Brexit, sa vedem ce laboureri sau carpenteri mai gasesc ei”

  1. Plang, englezii ca pleaca slugile,NUPlang smecherii (patronii)ca pleaca slugile (romanii )Slugile tot slugii raman, sarace si proaste. Englezii fug de prostia si mentalitatea slugarnica a romanului! Cati arabi, albanezii indienii a vazut cineva sa fie slugarnic ca romanu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *