Regatul Unit a intrat in zona rosie.Noi masuri de calatorie impuse pentru romani

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat vineri, 17 decembrie, printr-o nouă hotărâre, lista ţărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. În zona roşie au intrat Marea Britanie, Spania, Italia, Suedia, Dominica şi Maldive. Potrivit hotărârii CNSU, în zona galbenă au intrat, din zona verde în urma creşterii incidenţei COVID, Bolivia, Coreea de Sud şi Insulele Virgine Britanice.

În zona verde au intrat Armenia, Albania, Mongolia şi Brunei Darussalam. Noile liste vor intra în vigoare duminică, 19 decembrie, ora 0.00. Ce conține Hotărârea nr. 115 din 17 decembrie 2021. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a acceptat în cadrul ședinței de vineri, 17 decembrie 2021, Hotărârea numărul 115 pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

“Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei”, se precizează în Hotărârea nr. 115 din 17 decembrie 2021.

Săptămâna trecută, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o serie de excepţii de la măsura carantinării persoanelor care vin în ţară cu ocazia sărbătorilor.

Excepțiile îi vizează pe cei care au de susţinut examene, dacă prezintă rezultatul unui test PCR, dar şi pe angajaţii imunizați din sistemul de apărare sau de ordine publică, dacă sunt imunizați, şi vin în interes profesional. Noi excepții de la măsura carantinării pe perioada Sărbătorilor. CNSU a introdus azi noi excepţii de la măsura carantinării persoanelor care vin în ţară cu ocazia Sărbătorilor:

1. La punctul 6 litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

„h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;”

2. La punctul 6, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:

„n) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada imunizării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.”

Introducerea testului RT-PCR pentru- exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenţilor, cetăţenilor români sau cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *