Efectele post-Brexit: “Romanii care nu depasesc pragul de £20.480/ an nu primesc puncte pentru obtinerea vizei”

Acordul istoric post-Brexit a fost semnat miercuri de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, Charles Michel. Ce urmează pentru români după 1 ianuarie când Marea Britanie iese oficial din Uniunea Europeană? Cei care au obținut statutul de rezident UK vor beneficia de toate drepturile de până acum, fără condiţionări suplimentare, iar cei care sunt stabiliți acolo și vor să beneficieze în continuare de drepturile pe care le au acum, dar nu s-au înregistrat ca rezident în cadrul procedurii EU Settlement Status pot aplica pentru acest statut până la data de 30 iunie 2021.

Mult așteptatul acord post-Brexit a fost semnat miercuri de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Acordul reglementează, începând de vineri, 1 ianuarie 2021, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Liderii europeni au descris momentul ca fiind de o ”importanță istorică” sau ”un major pas înainte”, un punct de cotitură extrem de important.

Ați obținut statutul de rezident UK (#SettledStatus/ #PreSettledStatus)? Veți beneficia de toate drepturile de până acum:

  • Dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiţionări suplimentare, precum viza de lucru;
  • Dreptul la îngrijire medicală gratuită în cadrul sistemului de sănătate britanic (NHS);
  • Dreptul de a accesa sistemul de învăţământ britanic, inclusiv să continuați studiile potrivit reglementărilor actuale;
  • Dreptul de a accesa fondurile publice de sprijin (ajutor social, ajutor de şomaj etc) în situațiile în care sunt îndeplinite condiţiile legale;
  • Dreptul de a circula liber spre sau dinspre Regatul Unit fără condiţionări suplimentare;
  • Obţinerea statutului de rezident (settled status) permite o absenţă de până la 5 ani din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate;
  • În cazul celor care au obţinut rezidenţă temporară (pre-settled status) este permisă o absenţă de până la 2 ani consecutivi din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate.

Ambasada României în marea Britanie le transmite celor care sunt într-o situație complexă de imigrare, inclusiv lipsa documentelor justificative deoarece sunt victime ale violenței domestice, ale traficului de persoane sau fac parte dintr-o categorie vulnerabilă și au dificultăți în procesul de obținere a noului statut de rezident EUSS, că există o rețea vastă de ONG-uri și organizații caritabile acreditate pe probleme de imigrare, care îi pot sprijini.

Cetățenii români care doresc să lucreze, să studieze, să dezvolte propria afacere sau să locuiască în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la fel ca toți ceilalți cetățeni europeni, vor avea nevoie de viză conform noii legi de imigrare bazată pe sistemul de puncte.

Datorită spectrului larg de meserii pe care o acoperă, probabil cea mai accesată va fi viza de lungă durată pentru LucrătoriCalificați (Skilled Workers), în care se încadrează toți cetățenii români care dețin o diplomă de bacalaureat și toți absolvenții de studii superioare studiilor liceale (aici se pot încadra toți cei cu o calificare – instalatori, frizeri, cofetari, ospătari, contabili, medici, ingineri etc).

Cei care solicită viza trebuie să îndeplinească criteriile relevante, respectiv punctajul necesar tipului de viză pentru care se depune cererea. Pentru îndeplinirea criteriilor generale este necesar să obțineți 70 de puncte.

Primele 50 de puncte se obțin prin îndeplinirea următoarelor cerințe (obligatorii):

  • 20 de puncte – oferta de muncă din partea unui angajator (“sponsor”) cu sediul în UK, autorizat de Ministerul de Interne britanic (Home Office), la nivelul de calificare corespunzător;
  • 20 de puncte – nivelul școlarizării – minim nivelul RQF3/nivelul A (în România, Bacalaureat)
  • 10 puncte – nivelul de limba engleză – nivelul minim este intermediar B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine)

Celelalte 20 de puncte se obțin prin îndeplinirea unor condiții specifice

  • 20 de puncte – salariul minim relevant – 25.600 GBP/an sau salariul corespunzător funcției, oricare dintre cele două este mai mare
  • locul de muncă este într-un domeniu deficitar pe piața muncii
  • dețineți diplomă de doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă.

Pentru încadrarea cu salariul minim național de 20.480 GBP nu se acordă puncte. Doar în cazul în care aplicantul este persoană nou-intrată pe piaţa muncii din Marea Britanie, va fi punctat dacă va obține salariul minim de 20.480 GBP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *